Recenzie „Legile atracţiei” de Simone Elkeles

Recenzie:

Primul volum al seriei Chimie Perfectă mi-a plăcut foarte mult (motiv pentru care o bună perioadă de timp a ocupat primul loc în multe dintre topurile mele), aşa că atunci când a apărut cel de-al doile volum am fost foarte încântată. Deşi am aşteptat ceva timp până să îl citesc, atunci când m-am apucat de el, vreau să vă zic că abia am mai putut să îl las din mână pentru a mai face şi alte lucruri. Oricum, dacă v-a plăcut primul volum trebuie să ştiţi că deşi nu este foarte diferit, acest volum este mult mai frumos. Cel puţin asta e părerea mea şi a altor şase colege care au citit primele două volume.

Dacă în primul volum (recenzia o găsiţi aici) acţiunea s-a bazat pe relaţia dintre Alex şi Brittany, în acest volum, în centrul atenţiei sunt Carlos (fratele lui Alex) şi Kiara.

Acţiunea începe atunci când Carlos se mută în Colorado pentru a locui cu fratele său. Atunci când intră în unele încurcături, Alex este nevoit să îi găsească fratelui său o altă locuinţă. Astfel domnul Westford, o fostă cunoştinţă de-a lui Alex se oferă să devină tutorele lui Carlos până când acesta termină liceul. Acest lucru însemnând faptul că fratele lui Alex, Carlos, este nevoit să locuiască cu domul Westford şi familia acestuia. Deşi nu îi sunt pe plac regulile, Carlos nu are de ales, deoarece ori se cuminţeşte, ori este exmatriculat.

Romanul este povestit atât din perspectiva lui Carlos, cât şi din cea a Kiarei (fata cea mare a domnului Westford), având astfel ocazia de a ştii ce este în mintea ambelor personaje. Prin urmare o să vă zic câte ceva despre amândoi.

Carlos şi Kiara din trailerul cărţii

Despre Carlos aflăm faptul că este trimis în Colorado în urma unui incident la locul de muncă. La fel ca şi Alex în primul volum, Carlos este un încăpăţânat care stă cu gândul numai la fete şi pe care nu îl încântă ideea de a merge la colegiu sau de a urma reguli.

Despre Kiara aflăm faptul că este o fată cu probleme de vorbire, dar pe care a învăţat să le controleze, are un prieten gay pe nume Tuck  şi care nu este cea mai populară fată din şcoală. De asemenea ea este mai atrasă de urcatul pe munţi şi de reparatul maşinilor decât de băieţi.

Deşi la început, cei doi nu au simţit nimic unul pentru altul, locuind împreună Carlos începe să se îndrăgostească de Kiara, şi Kiara de Carlos. La fel ca în primul volum al seriei, autoarea ne demonstrează din nou faptul că opusurile se atrag, deoarece Carlos, băiatul rău preocupat de droguri şi fete se îndrăgosteşte de Kiara, fata bună preocupată mai mult de maşini decât de modul în care arată.

Din carte nu lipseşte amuzamentul, însă avem şi părţi foarte serioase care implică bandele de cartier, drogurile, omorurile şi alte probleme cu care se confruntă adolescenţii din ziua de azi.

Una peste alta vă recomand cartea din tot sufletul.

Despre carte:

Când Carlos Fuentes se mută în oraş, atmosfera se încinge…

Carlos se consideră trădat atunci când Alex, fratele mai mare pe care îl idolatrizează, hotărăşte să părăsească banda Latino Blood pentru a-şi face un viitor alături de iubita lui gringa, Brittany. Mai mult decât atât, Alex îl obligă pe Carlos să se întoarcă din Mexic şi să se facă băiat cuminte. Însă Carlos vrea să trăiască în continuare periculos. Dar legăturile cu banda lui din Mexic nu sunt uşor de rupt, chiar dacă acum locuieşte în Colorado, la unul dintre profesorii de colegiu ai lui Alex.

Carlos nu se simte deloc în largul lui în suburbii. Şi e cu atât mai tulburat de sentimentele pe care începe să le nutrească faţă de Kiara, fiica profesorului, care nu seamănă deloc cu acele chicas mexicane exotice de care este atras de obicei. Curând, Carlos şi Kiara descoperă că, în relaţiile sentimentale, legile atracţiei înfrâng diferenţele sociale şi înlătură toate pericolele care conspiră să-i ţină la distanţă.

  • BESTSELLER NEW YORK TIMES
  • BESTSELLER USA TODAY
  • BESTSELLER PUBLISHERS WEEKLY

Traducere din limba engleză de: Carmen Ion
ISBN: 978-973-102-539-1
Nr pagini: 384
Format: 13 x 20 cm
Aparitie: 2012

Pret: 39.90 lei

Comandă:

Leda

Libris

Notă:

5brassmonkeys3

Citat:

Mi-a plăcut foarte mult această parte aşa că m-am hotărât să o scriu aici.

„- Atunci ce sport practici?
Carlos îşi pune furculiţa jos. O, nu. Are o sclipire batjocoritoare în ochi.
– Tangoul la orizontală, zice.
Mama şi cu Brittany se îneacă amândouă cu mâncarea. Tata rosteşte „Carlos…”, pe tonul acela de avertisment rezervat situaţiilor extreme.
– Dansul nu e tocmai un sport, zice Brandon, care nu a observat şocul care străbate masa.
– Ba este, dacă-l practic eu, spune Carlos.
(…)
Brandon îşi întoarce spre tata ochii mari şi nevinovaţi.
– Tati, tu ştii să dansezi tango la orizontală?”

11 thoughts on “Recenzie „Legile atracţiei” de Simone Elkeles

  1. Scena aia a fost geniala!! Cred ca am recitit-o de n ori :)))
    @M. Chiar iti recomand sa o faci. Nu ai nimic de pierdut!!😀

  2. Nu are rost sa imi manifest parerea si aici din moment ce am facut-o la celalalt post, dar as dori sa impartasesc un citat adoralibilicios, care a facut din cartea asta o lectura agreabila, avand in vedere ca mi s-a acrit de bad boy+ good girl = epic love.
    „- Nu pleca, te rog.
    Ma asez langa el pe pat si ma intreb daca ii e teama sa fie abandonat. Isi arunca bratele in jurul coapselor mele si isi lipeste fruntea de genunchiul meu.
    – Trebuie sa te apar, zice el incet.
    – De cine?
    – El Diablo.
    – El Diablo? Cine-i El Diablo?
    – E complicat.
    Ce vrea sa insemne asta?
    – Culca-te, ii spun.
    – Nu pot sa dorm. Ma doare tot corpul.
    – Stiu, zic mangaindu-i incet bratul pana ce rasuflarea i se mai calmeaza.
    – As vrea sa pot sa te ajut, ii soptesc.
    – Da’ ma ajuti, murmura cu capul ingropat in genunchiul meu. Nu pleca, atata te rog. Toata lumea ma paraseste.”

  3. A citit o prietena seria si mi-a zis ca e geniala.Cred ca o sa ma apuc si eu curand de ea.Plus ca imi place citatul.Tangoul la orizontala.
    Frumoasa recenzia!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s