Recenzie „Cum să nu te laşi dus de nas de o fată… sub acoperire” de Ally Carter

Recenzie:

De această dată începutul celui de-al treilea volum al seriei „Fetele Gallagher”, ne introduce direct în acţiune. De această dată Cammie se află în Boston împreună cu Macey, pentru a-şi petrece timpul alături de prietena sa cât timp aceasta participă la campania electorală a tatălui său. Totuşi în timpul acestei excursii, cele două fete sunt conduse într-o capcană şi vor avea nevoie să apeleze la lucrurile învăţate în scoală.

După această întâmplare, fetele sunt duse la un loc sigur, apoi din nou la şcoală. Între timp facem cunoştinţă cu încă un membru al familiei Morgan, acesta fiind nimeni alta decât mătuşa lui Cammie, Abby, care va fi chemată la şcoală pentru a o urmării pe Macey, dar şi pentru a se asigura că aceasta nu păţeşte nimic.

„-Păunul soseşte la locul faptei.
-Aşadar, pot să-ţi spun şi eu Păunul? am încercat s-o tachinez.
-Depinde: mai vrei să te simţi în siguranţă când dormi.”

Totuşi cum Cammie, Bex şi Liz nu pot sta locului, ele încearcă să o ajute pe Macey în propriul lor stil, astfel că nu trece mult timp până când cele patru intră din nou în belele.

La finalul volumului atât Cammie cât şi mătuşa sa au parte de nişte răni destul de serioase, însă aşa cum ne-am obişnuit deja, Zach e acolo pentru a o ajuta mereu pe Cammie.

Nu cred că am mai zis până acum, dar seria asta îmi place din ce în ce mai mult şi abia aştept să apară la noi în ţară următoarele volume.
Personajele sunt aşa cum au fost şi în restul volumelor, serioase atunci când trebuie şi amuzante mai mereu. Unul dintre noile personaje care este şi unul dintre personajele amuzante, este Preston, deoarece încearcă din toate puterile lui să fie cu Macey, iar acest lucru îl face din ce în ce mai amuzant.

Alte date despre carte:

Un nou semestru la Academia Gallagher pentru Tinere Excepţionale, şi Cammie Morgan continuă să cocheteze cu pericolul ─ având, evident, o acoperire pentru orice ocazie, căci fiind spioană în pregătire, pentru ea identităţile false reprezintă o metodă de supravieţuire. Dar când Cammie se duce la Boston pentru a fi alături de prietena ei Macey atunci când tatăl acesteia este nominalizat la vicepreşedinţia Statelor Unite, convenţia politică naţională se transformă pentru cele două fete într-o adevărată capcană. Pentru a împiedica răpirea lui Macey ─ o ţintă politică majoră ─, Cammie se vede nevoită să renunţe la acoperirea ei. Dar cine sunt răpitorii? Extremişti politici sau nişte personaje mai sinistre? Şi ce rol joacă Zach, misteriosul (super-sexy) băiat de care Cammie e îndrăgostită, şi care îşi face mereu apariţia pe neaşteptate, la adunări politice şi în trenuri? (Cammie încă nu a decis dacă el este băiatul bun sau cel rău, dar asta nu o împiedică să se gândească mereu la el!) Cu ajutorul unei uluitoare foste Fete Gallagher, Cammie şi prietenele ei sunt decise să descopere maleficul grup care le ameninţă existenţa ─ a lor şi a întregii şcoli ─ şi să afle adevărata lui motivaţie. Şi în toată această aventură ─ misterioasă, cu răsturnări bruşte de situaţie şi momente de tensiune extremă ─ Cammie şi prietenele ei învaţă două lucruri: A) Viaţa în lumina reflectoarelor nu este întotdeauna cea mai plăcută, căci nu ştii niciodată cine te poate pândi. Şi B) Lucrurile nu sunt niciodată aşa cum par, şi cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă un spion este să-şi urmeze instinctele.

Traducere: ADRIAN DELIU
ISBN: 978-973-102-536-0
Nr pagini: 240
Format: 10,5 x 17,5 cm
Aparitie: 2012

Pret: 10.99 lei

Comanda:

Leda

Libris

Nota:

5brassmonkeys3

Anunțuri

17 gânduri despre “Recenzie „Cum să nu te laşi dus de nas de o fată… sub acoperire” de Ally Carter

  1. @Xoxo Miky
    Chiar iti recomand seria,nu ai cum sa n-o iubesti!!As vrea sa fiu si eu o spioana :)))
    Imi place recenzia!!Abia astept sa apara si celelalte volume la noi si sa aflu prin ce aventuri trebuie sa mai treaca Cammie!! 😀

    • Nu stiu cat de curand va aparea si la noi, probabil se vor grabi cu volumul 5, dar cum volumul 6 abia a aparut sau urmeaza sa apara la ei (nu stiu sigur care din cele doua variante 🙂 ) va mai dura ceva.

      • Volumul 5 va aparea la noi in viitorul apropiat, dar nu cred ca prea curand. Cat despre volumul 6 se numeste United we spy si va fi publicat pe 17 septembrie. Sunt sanse minime pentru a aparea repede si la noi, tocmai de aceea recomand sa fie citite in engleza.

  2. Clar o sa citesc cartea asta.De fapt seria asta.Din recenziile tale,chiar imi plac cartile si de-abia astept sa vad filmele. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s