Recenzie „Pe cuvânt de spioană” de Ally Carter

Recenzie

https://i1.wp.com/www.grupulcorint.ro/magazin/images/detailed/coperta-1-pe-cuvant-de-spioana-p.jpgDupă volumul unu, binenţeles că urmează şi volumul doi. Nu?
După întâmplările din primul volum Cammie îşi impune să stea departe de băieţi. Dar nu reuşeşte asta pentru mult timp, deoarece în timpul unei ore de Op-Acop (adică Operaţiune sub Acoberire), Cammie întâlneşte un băiat cu care va interacţiona foarte mult pe parcursul următoarelor volume.

În acest volum Cammie şi prietenele ei sunt roase de curiozitate din două motive. Primul motiv este datorat faptului că aripa estică a colegiului este închisă. Iar al doilea motiv care le face pe fete atât de curioase, este o discuţie dintre mama lui Cammie şi profesorul Joe Solomon. Această discuţie care în mod normal nu ar fi trebuit să fie auzită de nimeni, are ca subiect principal cuvântul Blackthorne.

Dar ce este mai exact Blackthorne? O boală obişnuită a trandafirilor sau unul dintre cele aproximativ 1,947 persoane din SUA care poartă acest nume? Nu, nu este niciuna dintre acestea, iar în scurt timp Cammie şi prietenele sale vor avea o surpriză atunci când vor afla.

Aflate în timpul orei de Op-Acop în Washington, fetele trebuie să treacă neobservate şi să ajungă înapoi la profesorul lor singure, adică fără se le fi urmărit cineva. Sună simplu nu-i aşa? Însă nu este chiar atât de simplu pe cât pare mai ales atunci când Cammie intră în vorbă cu un băiat care nu o lasă singură şi care o urmăreşte până la locul unde se afla profesorul ei. În momentul acela fetele află că băiatul, pe numele lui Zachary Goode, este elev la colegiul Blackthorne, care nu este altceva decât o şcoală pentru băieţii care vor să devină spioni.

De-a lungul romanului, atât Cammie, cât şi prietenele ei trec prin situaţii noi, multe care îl au ca subiect principal pe Zach. Nu lipseşte din roman nici fostul prieten al lui Cammie, care acum este împreuncă cu o altă fată.

Pe parcursul romanului fetele încearcă să descopere motivul pentru care şcoala le-a fost invadată de băieţi, dar şi cine este cu adevărat Zach, ce are el de ascuns şi de ce apare de fiecare dată la locul nepotrivit în momentul nepotrivit.

Finalul ne lasă oarecum cu ochii în soare, dar ne spune şi faptul că acesta este doar începutul poveştii dintre Cammie şi Zach.

Părerea mea despre carte este aceea că autoarea Ally Carter chiar ştie cum să îşi facă cititorii să nu lase cartea din mână. Acest volum, la fel ca şi primul volum, are puţin amuzament, puţin romance, puţină acţiune, ce mai… are câte puţin din fiecare, iar rezultatul final nu te va dezamăgii.
Personajele sunt aceleaşi din primul roman, nu involuează, ba din contră, evoluează.

Date despre carte:

După ce a trebuit să renunţe la primul ei prieten, Josh, tot ce-şi doreşte acum Cammie este un semestru liniştit. Dar asta e mai uşor de spus decât de făcut când eşti elevă la cea mai bună şcoală din lume… pentru spioane: Colegiul Gallagher pentru Tinere Excepţionale.

După ce este învinuită pentru o breşă în securitate care pune în primejdie statutul ultra-secret al şcolii, Cammie şi prietenele ei află că şcoala lor urmează să găzduiască o serie de musafiri miste –

rioşi — nume de cod: Blackthorne. Şi, în curând, fetele se strecoară prin pereţi şi coridoare secrete, montează microfoane şi dispozitive de urmărire şi iau amprente pentru a afla adevărul despre Black –

thorne şi pentru a o disculpa pe Cammie. Şi chiar dacă au încredere în talentele lor de spioane, de data asta ţintele sunt mai dificile (şi mai sexy!), iar miza pentru inima lui Cammie — şi iubita ei şcoală — mai mare ca niciodată.

Traducere: Laura Bocancios
ISBN: 978-973-102-518-6
Nr pagini: 224
Format: 10,5 x 17,5 cm
Aparitie: 2012

Pret: 10.99 lei
Comandă:
LibrisNotă:

5brassmonkeys3

Anunțuri

19 gânduri despre “Recenzie „Pe cuvânt de spioană” de Ally Carter

  1. Pe mine nu m-a atras cartea asta, dar totuşi cred că este o carte bună, mai ales după nota pe care i-ai dat-o. Poate că-i voi da şi eu o şansă cândva. :d Frumoasă recenzie.

  2. Draguta recenzia!!Am citit si eu cele patru volume care au aparut la noi si mi-au placut foarte mult.O ador pe Cammie si pe prietenele ei,si bineinteles si Zach ❤ Ar fi super daca s-ar face un film dupa serie!! 😀

  3. Şi acum, ca o dezamăgire, tocmai am citit pe un blog recenzia acestei cărţi şi era absolut dezamăgitoare. Iar ca notă avea 1,5/5. Dar eu tot cred că trebuie să o citesc.

  4. Am incercat sa citesc cartea iarna trecuta doar ca nu am apucat sa citesc mai mult de …30 de pagini asa ca mi-am zis ca ma voi apuca de ea in vara, dar nici acum parca nu prea ma tine sa o citesc.

  5. Tocmai ce m-am apucat şi eu de primul volum, nu pot să spun că mă atrage prea tare, sper să îmi schimb părerea pe parcurs.

      • Tocmai ce am terminat si eu primul volum. Nu m-a impresionat cu nimic si nu m-a dat peste cap, in cea mai mare parte chiar m-a plictisit iar unele lucruri mi s-au parut cam stupide, asta probabil pentru ca este o serie tipica pentru adolescenti. O sa citesc totusi si urmatoarele volume, pentru ca nu pot spune ca a fost intr-atat de rea incat nu merita citita, ci doar ca nu s-a remarcat cu nimic deosebit.

  6. Nu e cine stie ce carte exceptionala cu un subiect nemaintalnit, insa e bine scrisa si are personaje simpatice, astfel incat m-am atasat de Cammie ( chiar si de Bex). Cel mai mult mi-a placut Zack in seria asta si sunt curioasa cum vor decurge lucrurile in volumul 5, dar deviez de la subiect, deoarece in primul volum nu apare niciun Zack, asa ca sa revenim.
    Prietenul lui Cammie din volumul unu a fost anost , nimic deosebit, ci doar tipicul baiat cu o familie normala si prieteni normali, care practica sporturi ( sau ce face el) si are deja un viitor stabilit, din moment ce tatal sau detine o farmacie si cam toata familia sa a facut acelasi lucru timp de generatii bune. Odata cu volumul doi am fost ceva interesata din moment ce ne-a fost prezentat Zack, cel mai misterios, sexy tip din seria asta.
    Actiunea mi s-a parut potrivita, nici prea alerta, dar nici lenta, iar situatiile in care au fost puse personajele mi s-au parut bine prezentate.
    In rest…mi-a placut de Joe Solomon…Tipul e fenomenal, iar pana in volumul 4 se vor intampla cateva lucruri substantiale cu acest personaj.
    In concluzie..nu a fost un volum minunat si nu da pe afara de genialitate, dar e ok. Pana acum nu am mai citit povesti cu spioni, deci…mi s-ar parut destul de buna cartea.

    • Dupa ce am citit si volumul doi, pot spune ca mi-am schimbat parerea. Chiar imi place! Ai dreptate, Josh era anost, de fapf intreg primul volumul mi s-a parut anost, dar aparitita lui Zach chiar a condimentat lucrurile iar volumul doi mi-a placut mult mai mult. Sunt curioasa ce se va intampla m-ai departe!

  7. Imi place foarte mult cartea,desi am ratat cand a fost publicata cu revista BRAVO.Cred ca o s-o mi-o cumpar si eu in curand.Felicitari pentru recenzie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s