Recenzie „Academia Vampirilor” de Richelle Mead

Recenzie:

Ce mi-a placut mie cel mai mult la seria asta este faptul ca e ceva diferit fata de Amurg, Jurnalele Vampirilor sau alte serii cu vampiri. In „Academia Vampirilor” nu este vorba de iubirea dintre o muritoare si un vampir, aici nici macar nu avem un singur tip de vampiri, ci 3-dhampiri, moroi si strigoi.

In primul volum facem cunostinta cu Rose, Lissa, Dimitri, Christian, Mason, Eddie, Mia si toti ceilalti prieteni dar si dusmani, ai lui Rose si ai Lissei. In acest prim volum al seriei avem de-a face cu Victor care incearca sa se foloseasca de puterile Lissei, doar pentru el(Lissa avand un fel de magie foarte rara, si uitata de multi moroi). Dupa cum probabil v-ati dat seama in acest volum personajul negativ este Victor.

Dar pe langa personajul negativ care incearca sa ii fure puterile fetei bune, mai avem si povesti de dragoste.

Prima(si cea mai importanta) astfel de poveste fiind intre Rose, si instructorul ei Dimitri, care pe parcursul celor 6 carti, vor intampina foarte multe dificultati in relatia lor. In primul volum principala „scuza” a lui Dimitri fiind aceea ca el este profesorul lui Rose, dar si faptul ca intre cei doi este o diferenta de 7 ani.

A doua poveste de dragoste, este intre prietena lui Rose, Lissa, si Christian Ozera, pe care toti il cred un viitor strigoi, datorita faptului ca parintii lui fusesera strigoi. Insa Lissa nu tine cont de asta, si astfel se infiripa o noua poveste de dragoste. Cei doi tinand foarte mult unul la altul.

Insa in acest volum Victor nu isi foloseste puterea doar pentru a o prinde pe Lissa si pentru a se folosi de puterea ei, ci si pentru a fermeca un lantisor pe care Rose il admira foarte mult. Lantisorul era fermecat in asa fel incat magia sa actioneze si asupra lui Rose, dar si asupra lui Dimitri. Astfel incat cei doi sa „fie ocupati unu cu celalalt” in timp ce  Victor o rapeste pe Lissa.

Ce mai, una peste alta, cartea e foarte frumoasa si merita citata pana la ultima pagina.

Parerea mea despre carte si personaje:

Este o carte foarte frumoasa, diferita de genul celor: fata umana se indragosteste de baiatul vampir (nu dam exemple). Merita citita deoarece odata ce te apuci de ea, nu mai poti sa o lasi jos din mana.
Personajele: pur si simplu te indragostesti de ele.

Despre carte

DOAR CEA MAI BUNĂ PRIETENĂ TE POATE APĂRA DE DUŞMANII TĂI NEMURITORI…

Academia Sf. Vladimir nu este o şcoală ca oricare alta, ci un loc secret, ascuns în străfundurile pădurilor din Montana, în care moroii (vampiri vii şi muritori) sunt educaţi în tainele magiei, iar tinerii dhampiri (jumătate oameni, jumătate vampiri) sunt antrenaţi să-i apere de atacurile sângeroase ale strigoilor (morţi vii), cei mai înspăimânttori şi mai periculoşi vampiri.
Rose Hathaway, o fată dhampir, se pregăteşte să devină gardă de corp pentru prietena ei cea mai bună, prinţesa moroi Lissa Dragomir. Antrenamentul pentru lupta cu strigoii este unul dur şi epuizant, iar, pe lângă intrigile şi comploturile din Academie, situaţia ei se complică din cauza unei idile tăinuite şi interzise. Având o legătură psihică ieşită din comun, cum nu s-a mai întâlnit de secole, cele două eroine încearcă să facă faţă ameninţărilor…

Traducere: Cătălin Pruteanu
ISBN: 978-973-102-260-4
Nr pagini: 384
Format: 13 x 20 cm
Aparitie: 2010

Comanda:

Leda

Libris

Nota: 5/5

Anunțuri

8 gânduri despre “Recenzie „Academia Vampirilor” de Richelle Mead

  1. cum am citit primul volum din seria stiam sigur!!..ca nu pot sa nu le citesc si pe celelalte volume.Fiecare carte din cele 6 au fost foarte bune nu pot sa aleg , fiecare avea ceva special iar sfarsitul nu a fost tocmai cum mi-l imaginam…iar acest lucru mi-a placut:))..o serie pe care sigur o voi reciti:)

  2. De cand o am in biblioteca, si nici macar acum nu am citit-o! 😦 Ce sa spun, recenzia ta m-a convins, ca si coperta (geniala!) si sinopsisul. Un motiv in plus pentru a o citi. Si un motiv cu totul si cu totul intemeiat: in curand o sa apara si filmul! Cred ca va fi superb, din cate trailere fan-made am vazut pana cum!

    • Eu iti zic sa citesti mai repede aceasta serie pentru ca e una care mie imi place cel mai mult.Si filmul. . .am inteles ca o sa fie un serial. . dar nu stiu sigur.Totusi. .abia astept:]

  3. Tocmai ce-am citit primul si al doilea volum si am ramas in pana pentru ca nu le am pe celelalte….E superba si o recomand tuturor!!!!

  4. Ador cartea asta.De la prima pagina mi-a placut.Si partle preferate sunt cele in care se vb. despre Rose si Dimitri♥

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s